Orban continuă “curăţenia”: Omul lui Dragnea şi Vâlcov din celebra Comisie de Prognoză, scos pe tuşă

Premierul Ludovic Orban si ministrul Finantelor, Florin Citu (Epoch Times Romania)

Premierul Ludovic Orban a anunţat miercuri că, în cursul acestei zile, va semna decizia privind demiterea lui Ion Ghizdeanu de la conducerea Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP). Totodată, Orban a criticat faptul că au fost semnate unele contracte chiar în perioada procedurii de învestire a noului Guvern.

“Am solicitat decizia de demitere a domnului Ghizdeanu, pentru că ştiţi bancul acela: îl întreabă un lider politic cât este creşterea economică, răspunsul – cât doriţi dumneavoastră. M-a deranjat că au semnat contracte pe FSDI (Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii n.r), după ştiinţa mea chiar în perioada procedurii de învestire a Guvernului, o chestiune pe care, vă spun sincer, nu pot să o accept şi probabil în cursul zilei de azi (miercuri, n.r.) voi semna demiterea domniei sale şi vom numi pe altcineva”, a afirmat Ludovic Orban, citat de Agerpres, la o conferinţă desfăşurată miercuri la Ministerul Finanţelor Publice.

În cadrul aceleiaşi conferinţe, Orban a anunţat că o altă demitere va fi cea a Lilianei Mincă, numită în 4 noiembrie în funcţia de secretar general adjunct în Ministerul Finanţelor.

Reamintim că potrivit presei, Ghizdeanu, preşedinte al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză încă din anul 2000, s-a remarcat prin obedienţă totală faţă de decidenţii politici ai momentului, astfel încât, potrivit anumitor surse politice, ar fi ajuns un om de bază pentru fostul ministru al Finanţelor Publice, Darius Vâlcov.

De altfel, şi fostul senator Florin Cîţu, în prezent ministru al Finanţelor, scria într-un mesaj postat la începutul acestui an pe Facebook, că, cităm:

“Secretul lui Dragnea! Astăzi despre centrul de comandă al întregului experiment economic impus de PSD asupra economiei naţionale. Vâlcov şi Dragnea încearcă să-l ţină secret. Dar acest centru este responsabil pentru tot ce se întâmplă rău în economia României dacă PSD nu pleacă de la guvernare. Numele acestei instituţii care deserveşte nemijlocit interesele lui Dragnea şi Vâlcov, lucrează numai pentru ei, este Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP).

Angajaţii acestei instituţii în frunte cu şeful lor, Ion Ghizdeanu, elaborează ‘prognoze’ şi ‘strategii’ care nu au nicio legătură cu programul de guvernare al PSD. Dragnea şi Vâlcov folosesc CNSP pentru că nu au încredere în oamenii de la Ministerul Finanţelor Publice şi de la Banca Naţională. Astfel, au apelat la această instituţie care până mai ieri nu prea făcea nimic în România”.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Ultimile știri

ULTIMELE ARTICOLE FACEBOOK

Unable to display Facebook posts.
Show error

Error: Error validating access token: The session has been invalidated because the user changed their password or Facebook has changed the session for security reasons.
Type: OAuthException
Code: 190
Subcode: 460
Please refer to our Error Message Reference.

Urmați-ne

Facebook
Google+
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Abonați-vă la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu noutățile

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow Us

Latest Posts