Dragnea, iritat de întrebările privind protestele magistraţilor: Bun, v-aţi atins obiectivul!

Liviu Dragnea(Presedinte PSD), (Florin ChirilaEpoch Times)

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost asaltat cu întrebări de jurnalişti, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, pe tema protestelor magistraţilor privind ordonanţa de urgenţă care modifică legile Justiţiei adopată recent.

Vă prezentăm mai jos discuţia şefului PSD cu presa:

Reporter: “În aceste zile au fost proteste ale magistraţilor în toată ţara, astăzi chiar au oprit activitatea. Cer abrogarea OUG care modifică legile Justiţiei. Ce şanse sunt să se întâmple acest lucru?”

Dragnea: “Din câte am înţeles, astăzi este o întâlnire organizată de primul ministru să discute cu asociaţiile de magistraţi şi cu CSM, cred, mă rog, nu ştiu exact cine sunt cei invitaţi. Şi în funcţie de ce se va discuta acolo urmează să se ia o decizie.”

Reporter: “Dar ce şanse sunt să se ajungă la o înţelegere, având în vedere că asociaţii al magistraţilor au declinat această invitaţie. Spuneau că discuţiile trebuiau să aibă loc înaintea emiterii acestei OUG.”

Dragnea: “Eu cred că este un demers foarte bun al primului ministru. Cine a acceptat să vină, înseamnă că este interesat de dialog, cine n-a acceptat să vină înseamnă că nu este interesat de dialog.”

Reporter: “Nu trebuia ca această discuţie să aibă loc înainte de adoptarea OUG, nu trebuia să fie transparent, să existe o dezbatere publică? Nici pe OUG 114 nu s-a întâmplat acest lucru.”

Dragnea: “Bun, v-aţi atins obiectivul, aţi spus ce aveaţi de spus, vă mulţumesc.”

Reporter: “Era o întrebare pentru dvs., domnule Dragnea.”

Dragnea: “Bun, dacă mai sunt întrebări, le ascult cu interes.”

Intervin ceilalţi reporteri: “Dar vrem un răspuns şi noi la întrebarea asta.”

Dragnea: “Care este întrebarea?”

Alt reporter: “E întrebarea colegei mele. De ce nu au existat consultări cu magistraţii înainte de această OUG.”

Dragnea: “Eu ştiu că au existat, dar aveţi răbdare să discutaţi cu ministrul Justiţiei, astăzi sau mâine.”

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Facebook
Google+
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Abonați-vă la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu noutățile

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow Us

Latest Posts