Constanţa: Lanţ uman în faţa Spitalului Judeţean în urma morţii femeii ţinute 16 ore la Urgenţe

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Screen Shot 2020-02-16 at 5.34.01 PM

Câteva zeci de persoane au creat sâmbătă un lanţ uman în faţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, protestând astfel în urma morţii unei femei de 70 de ani, după ce a fost ţinută 16 ore la Unitatea de Primiri Urgenţe, transmite Agerpres.

Oamenii au format lanţul pe trotuarul de pe Bulevardul Tomis, lângă gardul unităţii medicale, câţiva dintre ei purtând în mâini pancarte cu lozinci precum „Avem dreptul la viaţă!”.

Prezent la acţiunea de protest, fiul pacientei decedate la UPU a declarat că speră ca autorităţile să ia măsurile necesare şi astfel de cazuri să nu mai aibă loc.

„Sunt aici pentru a trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte sistemul medical sau erorile sistemului medical, lipsa medicilor, cel puţin din zona UPU. (…) Am suferit recent pierdea mamei mele. Îmi pare rău că trebuie să fiu dat ca exemplu pentru această situaţie. Sper ca cineva acolo mai de sus, şi nu doar Dumnezeu, să ia măsuri, începând de la conducerea spitalului, să nu se mai muşamalizeze cazurile de absenteism din zona de urgenţă şi să salveze vieţi”, a afirmat bărbatul.

Un alt protestatar, o femeie care a spus că a avut „experienţe neplăcute” când a mers cu părinţii la UPU, a afirmat că pacienţii au nevoie să primească din partea cadrelor medicale şi „o vorbă bună”.

„Am avut experienţă cu un an în urmă, tot aşa am stat foarte, foarte multe ore la Urgenţă. Într-adevăr, pe urmă s-au ocupat, dar a durat foarte, foarte mult până am ajuns să fiu băgată în seamă. Am avut experienţe şi cu părinţii, aceleaşi situaţii care se perpetuează de ani la noi. Deci nu se schimbă nimic, indiferent că au primit salarii mai bune, ei tratează oamenii la fel, nu vezi feţe zâmbitoare, să se schimbe atitudinea lor, să îţi adreseze o vorbă bună. Ar trebui să ne schimbăm mentalitatea, să fim mai zâmbitori, mai primitori cu oamenii”, a susţinut participanta la acţiunea de protest.

Protestul a avut loc după ce în mediul online a devenit virală o postare prin care cetăţenii erau îndemnaţi să îşi exprime nemulţumirea în urma celor petrecute cu respectiva pacientă.

„Facem un lanţ uman, ne ţinem de mâini, cuminţi, politicoşi, în linişte spunem ‘nu’ tuturor mizeriilor care se întâmplă acolo! Ia atitudine! Azi au murit ei! Mâine putem fi noi, copiii noştri, părinţii noştri! Până când?”, se spune în postarea de pe Facebook.

Poliţiştii fac verificări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă după ce un bărbat a reclamat că mama sa, în vârstă de 70 de ani, a murit în noaptea de 1/2 februarie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru că nu a fost tratată corespunzător de cadrele medicale, fiind ţinută 16 ore pe scaun în Unitatea de Primiri Urgenţe.

Anchete au mai demarat Colegiul Medicilor şi Direcţia de Sănătate Publică, pe lângă verificările interne efectuate de conducerea spitalului judeţean.

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp

Abonati-va la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu coutatile 

Primește cele mai noi știri

Abonează-te acum pentru știri reale

Pentru românii de către români