Ambasadorul Danemarcei: ”La noi, orice indiciu de abuz în serviciu înseamnă că ţi s-a terminat cariera politică”

Søren Jensen

Søren Jensen, Ambasadorul Danemarcei, a declarat într-un interviu pentru Hotnews, că în ţara sa, orice indiciu minuscul de abuz în serviciu înseamnă că ţi s-a terminat cariera politică. De asemenea, a afirmat că Bruxelles-ul nu poate niciodată să fie inamicul românilor, dar că Uniunea Europeană este un club cu reguli şi valori care trebuie respectate de toţi membrii. Diplomatul a explicat: „Am putea fi inamicii câtorva persoane care ar beneficia în urma schimbării regulilor, dar în niciun caz ai românilor”.

Søren Jensen a fost întrebat de către reporteri cum ar suna amnistierea faptelor de corupţie în Danemarca.

Ambasadorul a răspuns foarte prompt: „Nu cred că ar fi cazul vreodată în Danemarca. Am mai spus-o: avem legi în Danemarca, dar ce e mai important este că politicienilor danezi le e uneori mai frică de presă decât de procurori, când vine vorba de corupţie. Orice indiciu minuscul de abuz în serviciu înseamnă că ţi s-a terminat cariera politică, într-o ţară ca Danemarca. Iar aceasta este una dintre diferenţele pe care le-am sesizat aici. Sunt surprins, la cazurile pe care le aveţi, că presa nu este mai activă în a investiga unele dintre subiecte, atunci când vine vorba de corupţie în rândul politicienilor de rang înalt”.

În privinţa discursului antieuropean, diplomatul danez a precizat că Bruxelles-ul nu poate să fie niciodată inamicul românilor.

Ambasadorul a răspuns la fel de promtpt și de clar: „Când te alături Uniunii Europene, te alături unui club care are reguli şi valori, trebuie să joci după aceleaşi reguli, iar instituţiile asta fac – se asigură că jucăm cu toţii după aceleaşi reguli. Sistemul de justiţie trebuie să fie independent, nu putem avea control politic asupra sa. Acesta este conflictul pe care îl avem cu alte ţări membre UE acum, din păcate, este ceva ce sperăm să nu avem şi cu România. Dar nu am face-o pentru că am fi un inamic al României, cu siguranţă nu al poporului român. Am putea fi inamicii câtorva persoane care ar beneficia în urma schimbării regulilor, dar în niciun caz ai românilor”.

Søren Jensen a mai declarat și că în ţara sa există o societate bazată pe încredere.

Ambasadorul a subliniat motivele pentru care țara sa funcționează atât de bine: „Danemarca este încă o societate bazată pe încredere, oamenii au încredere unii în alţii, iar acest lucru poate duce uneori la neînţelegeri, pentru că unii oamenii ne spun: «Când citim legile voastre despre corupţie, de exemplu, nu aveţi instrumente atât de stricte cum spuneţi că ar trebui să avem aici în România». Diferenţa este, poate, că în Danemarca avem un nivel al încrederii foarte ridicat. Dacă oamenii abuzează de această încredere, sunt pedepsiţi atât de lege, cât şi de opinia publică, de presă, iar acest lucru are un efect foarte puternic în Danemarca. Deci există un nivel ridicat al încrederii, care ne face şi să ne bazăm unii pe alţii, şi cred că acesta este unul dintre motivele pentru care suntem printre cei mai fericiţi oameni din lume”.

Facebook
Google+
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Abonați-vă la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu noutățile

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow Us

Latest Posts